La un capăt de sfoară – infinitul
Gerra  Orivera
------------------------------

palmele care măsoară vidul
* Lui C. A. *

nu mai întreba depărtarea cum colorez șuvițele zilelor 
pare că nu-mi pasă iubite odihnesc între ape 
timpul care mi s-a zbătut rănit sub knut și cravașă 
acum se dezlipește ușor de pe unghii
precum oja de o calitate inferioară
nu mă întorc să-i aranjez pliurile când se topește în zare
nu-i mai simt lipsa nici pulberea de sub talpă
nu mai invocă puterea totalitară 
din demult  

privirea a adaptat plutirea ca pe un ritual sabatic
bioritmului propriu

nu mai hrănesc iedere și nu le împrumut 
culorile înșelătoare nici oamenii
(de parcă ar fi primit nu știu cum o directivă tainică)
nu mi se mai agață de vene să bea
sau să sfâșie

cu surâsul pe buze am aliniat în fața 
plutoanelor de execuție
infirmii dovediți
comanda ”foc” a venit firesc încadrată ecuației
care înrămează și moartea și viața 
aceluiași tablou magic

nu mă căuta iubite 
pendulul definește spulberul din oase
râsul îi dăruiește
caleidoscopul culorilor și puterea

din barometrul șanselor am făcut cuier
furtunilor pe care le-am părăsit
fără să regret dar și fără să acuz că nu pot bea
laptele lunii
scurs în pahar în noaptea învierii 

buza mea e prea subțire să atingă neantul

am pus în lesă întunericul căruia nu i-am putut schimba
cifra octanică iubite
și-l plimb după mine în promenadele venusiene
ca pe un animal de companie

sunt domesticită
nu mai îmbrac oameni ca pe costume de azbest

am devenit una cu focul de când i-am privit inima
și m-am lăsat băută până la ultima particulă
din mările ochiului
(nu mi-a spus nimeni c-ar fi cea denumită ”a lui dumnezeu” 
care nu e – aș întreba de mi-ar fi permis)

fără un scop anume 
toate bucatele am împărțit nu numai peștii înălțării
fie c-au fost fie nu sărbători legale
pâinea am dospit-o în rănile mele și-am condimentat-o 
cu vise
în toate zilele de obidă în care cerul țâșnește din 
genunchi fisurați
și erupe în antecamera cordului

ca să umplu și ziua a șasea am eutanasiat
caii apocalipsei deveniți inutili odată cu  eradicarea spaimelor
gârboveala înțeleaptă a păcatului
nu-mi mai ridică semne de întrebare
ultimele inundații de candoare
mi-au schimbat radical relieful pulsațiilor

între ape 
odihnesc alb depărtările iubite

să nu mai fiu
doar un colț de infinit mai am de umplut