Vremea toamnei Aspiranta ------------------------------ Vremea toamnei E nor și frig pe creste cad ploi pe trupul meu Se-mbracă-ntreg pământul în straie de aramă, Un vânt hoinar și ceață coboară din Rarău, Apare Doamna Toamnă și nerostit mă cheamă. De ce mă strigi la tine, tu nu vezi că visez? Ești tare pisăloagă mustrarea ta mă doare! Of, înțelege odată, că vreau să mai dansez Prin clipa de albastru și zilele cu soare! Repeți fără odihnă că vremea-i de trezire Mă-mpingi să recunosc regala ta prezență, Dar eu doresc prin rugă să-nduplec a ta fire, Hai, fă un compromis, nu-mi da o penitență! Aud cum vorba-ți este doar iureş şi tumult Purtând în ea nelinişti și semne de-ntrebare, Eu îți promit regină să nu visez prea mult Voi face doar o scurtă, infimă evadare. Te-ntreb aici și-acum, dorești să mă retrag Și clipa s-o aștept în plâns și resemnare? Tu înțelege toamnă că-mi este încă drag Să mângâi, să iubesc, să zbor spre altă zare.