Singurătate
Stefan Doroftei Doimaneanu
------------------------------

Luna,
Puţin cam obosită,
Îşi mângâie razele
Cu palmele norilor,
Răsfiraţi ca o coroană
Pe fruntea
Cerului.

Roua,
Se adună broboane
Pe genele petalelor,
Răsfrânte pe buzele florilor
Ce aşteaptă să fie
Strânse la piept
Şi sărutate cu fiori de
Dragoste.

Umbre,
Albite de un tainic şi mistic
Răsărit,
Dansează cu cerul
În ropotele de aplauze
Ale aripilor serafice,
Ce aclamă
Renaşterea.

Tristeţea,
Lunatică şi impasibilă,
Se ascunde în gându meu,
Bolnav de aşteptare;
Avalanşe de suspine
Curg pe versantul iubirii,
Ce a devenit sloi,
Ca şi împietrita
Speranţă.

Eu,
Adorm pe zorii de mătase,
Legănat de briza
Ascunsă printre valuri,
Învelit cu lumina
Surâsului ei,
Ce-mi încălzeşte
Visul.