Gloanţe de argint Lorena.craia ------------------------------ Nu veţi putea să-mi răstigniţi cuvântul Nici la altar păgân, nici în scripturi Şi nu-mi veţi mai răstălmăci nici gândul Aproape mort din mine, în torturi! Sunt ca un sloi de gheaţă ce descreşte Spre limita pastişelor de azi Şi-acesta doar în mine se topeşte Până la rădăcinile de brazi. Pereţii mi-i zidesc în detestare, Fereastra fumurie de pământ Îmi va păstra lumina asta mare, Pe care numai eu pot s-o cuvânt! Nu veţi putea să-mi aşezaţi nici paşii Pe ochii şi pe pieptul vostru gol, Căci eu urmez umilă-naintaşii, Plătindu-le prin scriptul meu obol. Nu am un dumnezeu să-mi ţină partea Nici în elogii şi nici în icoane, Căci dumnezeul meu îmi este cartea, Iar pentru voi, – cuvintele-mi, – piroane. Şi-n infinitul care se sfârşeşte Şi pentru mine, dar şi pentru voi, Luaţi aminte – sufletul vorbeşte În viaţa tuturor şi-n cea de-apoi! 13 august-03 septembrie 2016, Constanţa