Repetare spre uitare
Bogdan Stoicescu
------------------------------

Repetare spre uitare

Spațiu… sau Cosmos (mie, cuvântul îmi sună straniu !),
Univers aș spune… nu știu,
Infinitul se reverifică,
Aștrii peste tot, lumini și multe vise…
Parcă aș mai fi scris un asemenea nonsens,
Parcă aș mai fi privit extaziat același dans cândva,
Chiar mereu aș spune!

Spațiu… sau Cosmos (acest cuvânt îmi provoacă nostalgii!),
Univers aș spune… cine poate știi?
Ei, noi – aceeași masă vie,
De sus, totul pare secerat, strivit,
Fără formă, fără viață, fără culoare, fără sentimente,
Parcă am mai privit așa ceva cândva,
Tot timpul aș zice!

Spațiu… sau Cosmos (cine îmi explică pentru suflet acest cuvânt?),
Univers aș zice – așa l-aș denumi doar pentru mine,
Orice îngemănare de neant,
Orice clipire a secundei,
Orice fir de nisip în vânt purtat,
Un infinit cu repetare între aceleași paralele,
Timpul - oglindă stă  între noi!

Spațiu… sau Cosmos (doar un cuvânt, și nu tremur nicicum!),
Universul îmi lipsește acum…
Timp, neant, secunde, sentimente, viață,
Lumi paralele, vânt, nisip, aceleași vise…
Totul secerat, strivit,
În aceeași viață unde am pășit demult,
Tot timpul aș zice!

Oglindă către timp…