PROVIZORIU
Dragos Niculescu
------------------------------

În patul cu speranţe plouǎ din cer mirese
şi stǎ cu lumînarea aprinsǎ un zevzec,
se-mpart gogoşi cu urdǎ pe strada Zece Mese,
amantele de beznǎ se-ndrǎgostesc sub bec.

În cîte-o dimineaţǎ rǎsunǎ veşnicia
ca un oracol hîtru şi îmbuibat cu vin,
din catifeaua minţii abdicǎ laş pruncia,
şi-atunci, nevasta tristǎ se-ncurcǎ c-un vecin.

Adu-ţi deci lampa veche şi nişte mere coapte
cît timp îţi porţi ficatul ca pe-un pǎmînt de flori,
vor anii trişti s-o şteargǎ pe fluviu, într-o noapte,
în bǎrci cu lǎutarii cîntînd uşor din viori.

Dezleagǎ depǎrtarea, aprinde foc de vreascuri,
tu, cavalerul tristei figuri de semizeu,
cǎci şi-au pierdut arhangheli condurii printre teascuri
tot bǎtucind lumina în boabele de seu.

Azi, de exemplu, creşte fasolea din morminte,
mîine, la ora asta, va dǎnţui un cal,
contemporan, haiducii mai fumegǎ prin flinte,
iar decît altul, unul e totuşi mai egal.

Sǎ ne prefacem singuri, cǎci rana e în toate,
dorm prinţii amǎgirii pe oasele din turn,
a mai rǎmas cu dinţii sǎ muşte din abate
vreo nubilǎ fecioarǎ cu sînge taciturn…

Ce vremuri schimbǎ cheia şi pescuiesc drapele!
Parcǎ mai ieri fǎina o tot schimbam pe gaz…
Fii tu deci paratrǎsnet la cioburi mari de stele,
cînd hoţi de ghindǎ ţara o vînd pe-un blid de praz.

Eu unul merg la Troia, sǎ vînd acolo fluturi,
trimiteţi-mi rǎdvanul cînd vreţi sǎ mǎ întorc,
miros în vînt istorii şi mǎ-nfǎşor în scuturi
pe lumea ce se-nchinǎ la cǎpǎţîni de porc.

(din volumul “Duminica poemului mut”)