Dantele sau mătăsuri? Liliana Trif & Ioan Grigoraș ------------------------------ - Ce să îmbrac, iubite-n astă seară, Dantele sau mătăsuri de mister? În noaptea dintre ani o primăvară Eternă ca iubirea îţi ofer. Încheie-mi nasturii din perle fine Şi-n părul negru prinde-mi doar o stea, Vreau ani, la rând, să îi împart cu tine. Deci, spune-mi tu... dantelă, catifea? În ce parfum să-nvăluim speranţa, Secundele cu gust incandescent? An Nou ne-aduce, astăzi, dimineaţa, Ce s-asortez iubirii în prezent? - Iubita mea, lasă mătasea fină S-alunece peste piciorul lung, Să-ți curgă rochia pân’ la botină Să te admir o noapte, îndelung, În părul negru răsfirat pe spate Să-ți prind o diademă, aș putea Și să-ți acopăr formele curbate Cu o dantelă dintr-un colț de stea. Pe sânul drept ți-aș tatua săruturi, Iar din strânsoarea braţului meu cald, Când mijlocul ți-l pierd prin așternuturi, Să te descopăr goală sub brocart. Liliana Trif & Ioan Grigoraș Din volumul Din paradisul aproape pierdut - Editura PIM Iași - 2015