Zăpada umerilor goi
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
------------------------------

- Noi suntem absenţi din această poveste
Sau doar invizibili, ascunşi sub ninsori,
Cod roşu de vifor lovește-n ferestre,
La tine-n odaie cresc nuferi. Mă dori,

Mă doare şi Mozart trecându-şi pe clape
Sonate-mbrăcate în straie de vis,
Hai, stinge lumina şi vino aproape,
Citeşte-mi prefaţa. Pe umeri a nins...

E prima zăpadă, strivește-o-ntre buze
Şi spune-mi de gustul acestui păcat
Cerșește-ndurare sau caută scuze,
Iubirea mea albă cu chip de bărbat.

- Ce vifor sălbatic alergă prin pustă,
Acoperă râuri, descalță povești,
Fantasma din vis mă îndeamnă venustă,
S-aștept primăvara cu primele vești.

Mă doare poemul, magnolia doare,
Când degetu-l trece pe clape ușor,
Aprinde lumina, pe alba ninsoare
Ce-ți cade pe umeri să-ți scriu cât mă dor

Poveștile noastre-ngropate-n zăpadă
Și lacătul vremii rămas fără cheie,
Când nuferii toți s-au deschis să te vadă
Iubirea mea albă cu chip de femeie.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș