Eşti trup Rujoiu Mihai ------------------------------ Eşti trup clădit din şoapte şi săruturi, De clipe de amor atât de-nfiorat, În care am trăit eterne şi divine ore, Şi ne-am pierdut în stele pe-noptat. Am incolţit în tine şi-napoi am înflorit, Tu m-ai udat mereu cu-a ta dulce savoare, Şi din petale crude mi-ai împletit iubire, Apoi la sânul tău m-ai strâns ca pe o floare. Ai ars în mine focul până in zori de zi, În aşternut lumina se prefăcuse-n scrum, Şi stăm acum pe spate cu ochii în tavan, Iar din fereastra albă acum iese doar fum. Ne strângem lin păcatul atât de evident, Sub ochi ne punem vis, sub umbra vie, Şi despărţiţi de vântul care se tot retrage, Alunecăm în viaţă plini de melancolie.