O NOAPTE NESFÂRŞITĂ
Rujoiu Mihai
------------------------------

Era atât de vie noaptea ,când ningea cu petale
Prin scârţâit de umbre treceau ades vii nori,
Doar flacăra iubirii ce mai ardea sublimă
Prin geana prinsă-n vântul eternelor cântări.

Stătea luna descrisă în prea multe cuvinte
Spuse în timp pictând culori de curcubeu,
O zi a mai trecut, tăcută mi-e clepsidra
Şi-al ei prea ud nisip curgând pe chipul meu.

E-o pură rătăcire acuma de moment
Când glasul răguşit mai vrea să îşi revină,
Dar oboseala cruntă prea des a încolţit
Şi peste tot pahare umplute doar cu vină.

Ard lumânări în ceaţă ca zâmbetul pustiu,
Sub pleoapa unui zbor ce a-ncetat să zboare,
Ochiul se stinge ars prin focul cerului
Şi-aştepţi o mângâiere dintr-un parfum de floare.

Un sâmbure de val ce se ascunde-n mare
Priveşte ţărmul gol fără de împliniri,
Un pescăruş îşi cată iubirea din privire
Rămân doar pene-n zbor şi multe amintiri.

Mă ating în noapte fulgii eternelor ninsori,
La uşă îmi bat troiene prea înalte,
Doar inima mai arde ca focul într-un colţ
Şi se desprind doar voci umile ca păcate.

O seară nesfârşită în care nu am loc,
Prin faţa mea tot trec atingeri care vin,
Sub clopotul ce bate prea mult a disperare
Se-ascunde o limbă lungă şi plină de venin.

Se strâng lumini în horă, atât de reci şi ude
În dansul care-nvârte un cântec fără rost,
Sub lacrima uscată ce-aleargă în derivă,
Vorba încă nespusă retrasă într-un post.

Şi noaptea încet se lasă în sărut de petale
Sunt alba stea ascunsă într-un imens deşert ,
Ard flacăra iubirii ce mi-e atât de dragă,
Doar vântul mai adie umbra pe un chip inert.