Tablou de culori Rujoiu Mihai ------------------------------ Împletesc mâini de grâu Sămânţa încolţeşte în rouă, Iarba creşte în ritm de ploaie, Petale strânse-n floarea nouă. Culeg boabe de mărgăritar, Lăstari printre degete îmi cresc, O rază de vis se deschide Printre rădăcini crude lin păşesc. O umbră de vânt se-nfăşoară, Un copac prinde crengi în zbor, Curcubeul destramă cerul viu Sub ochiul de soare arzător. Pământul se-nvârte ca o busolă Printre nori purpurii şi albăstrele, Pictez un tablou plin de culori Şi pe la colţuri visele mele. Sparg seminţe în gură de soare, Topesc lumină sub un copac, Alerg printre flori nemuritoare Şi din frunze o iubire îmi fac.