Spune “Nu” Daniel Vișan-Dimitriu ------------------------------ Trecut-au pe-aici luptătorii pe cai și strigând: “Alelei!”, cu steagul simbol al terorii și-n piepturi cu inimi de lei. Venit-au în codru haiducii cu plete sub cușme de miei, lăsând pe bogați ca năucii și fără vreo haină pe ei. Venit-au și furi c-o secure, luat-au câțiva dintre noi, dar ce-nseamnă, dintr-o pădure, o cioată, un trunchi, poate doi? Plecat-au, cu toții, în hume, iar noi, cei cu ramuri în vânt, mai facem, cât suntem pe lume, pe munții din țară, veșmânt. Dar lumea se schimbă și teama a pus stăpânire pe noi, căci țara, de-o vreme, e mama mișeilor, noii ciocoi. Se taie pădurile, toate, prin codri e-un altfel război, cu cete de lifte spurcate: se bat, între ei, pentru noi. Opriți-i cât, încă, se poate, opește-le furtul chiar tu, primește-i cu sare, dar, frate, aruncă-le-o-n ochi. Spune: “Nu!”