Univers finit
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
------------------------------

- Demult mi-am înfipt rădăcina în lutul
Fertil şi albastru al inimii tale,
Şi azi, ca şi-atunci, retrăiesc începutul,
Şi-acum mai ascund nemurirea-n petale.

Când seva luminii se-aşterne pe filă
Scriind metaforic trecutul, geneza,
Văd îngeri tăcuţi culegând clorofilă
Din mugurii verzi ce-şi expun diegeza.

Cândva-n viitor o să fim două slove
Pe-un câmp neatins de războinicul Marte,
Cu plase de fluturi vânăm supernove
Să-nchidem întreg universu-ntr-o carte.

- Şi-acum mai frământ între palme aluatul
Din care, într-o zi, rotunjeam prima pâine,
Atunci am aflat cât de dulce-i păcatul...
Iubito, nu-ţi cer decât ziua de mâine

Pe pragul luminii s-o-ncepi lângă mine
Brodând cu mătăsuri albastre destinul,
Că timpul e-un val care nu ne-aparţine,
Hai, toarnă-l în cupe,-ndulcește-l cu vinul

Din buzele tale pe care tăcerea
Pecetea cuvântului alb n-o va pune,
Vorbeşte-mi de zeii ce-şi neagă puterea
Ştiind c-amandoi împlinim o minune.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș