Nopțile cu Lună Bragagiu ------------------------------ Nopțile cu Lună Trec ușor ca zâne În tăceri ce sună Pe coline spâne. Iar lumina pală În confuze unde Unde se răscoală, Unde nu pătrunde. Parcă înainte O poveste spune Fără de cuvinte Despre vremuri bune. Neavând sfârșire N-are începutul Precum o Iubire N-o înghite lutul. Fără subiecte Și eroi de treabă Fraze indirecte Zic fără de grabă. Înțeleg că una Numai este Zâna Și aud cum Luna Deapănă lumina. Iar povestea trece, Trece mai departe, Frumusețea rece Tuturor împarte. Cine o cuprinde Fără de măsură Vorbele-i aprinde Cu a sa căldură. Victor Bragagiu victorbragagiu. blogspot. com