Spre asfinţit
Stefan Doroftei Doimaneanu
------------------------------

În taina nopţilor, când liliacul
Se-cumetă să înflorească, buimăcit
De luna plină, ce îşi alintă lacul
Şi stelele, ce infinitu-au răvăşit,
Privesc prelung spre lunga veşnicie
În traista toamnei căutând balsamuri,
Pentru-amintiri pline de nostalgie
Şi zilele-mi rănite, prinse-n ramuri.

Mă plimb prin constelaţii cu uimire,
Mă reântorc pe a Lacteei Cale,
Încă mai  caut o clipă de iubire,
Dar luna stă cu noaptea la taclale.

Speranţele mi-au evadat din paradis,
Am răni adânci din lunga-mi bătălie,
Pictez durerile în noul manuscris,
Şi-aştept să râdă coala de hârtie.

Sufetu-mi răvrătit, de vremuri obosit,
Cu rugi se reâncarcă-n regăsire,
Îar Domnul cerului oftează mulţumit 
Şi îmi arată portalul de sosire.

Pe fruntea mea, luceferii s-au liniştit,
Pernele aţipesc pe aripi de cuvânt,
Senin, m-aproprii de propriul asfinţit
Când eul meu se va întoarce în pământ!