O cheie pentru suflet Ioan Grigoraș & Liliana Trif ------------------------------ - Lasă-mi te rog la poarta casei tale O cheie mică, ușa s-o descui, Să mă strecor în zori printre petale Și să mă pierd în ochii tăi căprui Ca într-un labirint cu nestemate, Rubinul buzelor să-mi fie far, Obloanele să fie descuiate Să-ți scriu pe geam că te iubesc. Habar Nu ai, nici azi, cât îmi lipsește cheia, O cămăruță, una, să deschid Și să-ți declar că-mi vei fi veșnic zeia, Că după trupul tău mai sunt avid. - Ce cheie să-ţi mai dau de-acum şi unde Mai vrei să intri, când mă locuieşti În gândurile cele mai profunde... De-atâta vreme-n sufletul meu eşti Că te confund adeseori cu mine, Când noaptea ne găseşte-mbrăţişați Şi orice vis al meu îţi aparţine, Să fie un blestem? Suntem damnaţi Să împărţim aproape aritmetic Aceleaşi fantezii, dar fără chei Tu ai pătruns în trupul meu ermetic Şi ai deschis cărarea către zei. Ioan Grigoraș & Liliana Trif Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă - Editura PIM Iași - 2016