De n-ar fi Doamne.. Danab ------------------------------ De n-ar fi Doamne, Harul Tău În viaţa-mi de suspine, De n-ai fi Tu.. ce-aş face eu Când urc calvarul şi mi-e greu? Dar Harul Tău mă ţine... De n-ai fi Tu, în viaţa mea Să-mi spui de-a Ta, Jertfire De n-ai fi Tu, unde-aş vedea Iubirea ca la Golgota Ce îmi dă mântuire? De n-ar fi Doamne, Dragostea Venind din zări senine O spune-mi? Cine ar putea Să îmi aline inima Când dor îmi e de Tine? Doar Tu! Doar Tu, o, Mire Sfânt A cerului iubire Mă porţi pe braţe, orişicând Şi îmi legi rănile, spunând: "Curând vin după tine!" 30.05.2017