phoenix nu are cuib
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
------------------------------

din jarul inimii mele îşi înălţă zborul
absolutul o înghite molcom şi cască a plictiseală

de câteva zile am uitat să dorm
pe obraji destinul îmi desenează hărţi
cearcănele adânci 
abis între ieri şi mâine
prezentul este un loc unde nu mă aflu niciodată

îţi treci arătătorul peste buzele mele
ca şi cum ai contura ultimul sărut
o amintire îndepărtată
tresare în ciobul de cer oglindit în asfaltul ud
unde eşti tu
unde încep eu
şi cât din noi lipseşte să fim întregi

phoenix nu are cuib
decât în imaginaţia noastră
o phoenix e iubirea mea pentru tine
arde intens 
fără să-i pese că moartea o somează la fiecare intersecţie

iartă-mă dacă te-am ucis
găseşte puterea să renaşti înăuntrul meu
***
m-ai frământat din jarul iubirilor nestinse
aripile mi-au devenit flăcări învelindu-ți iubirea
un basm cu herghelii de fluturi desenând zigzaguri în artere

uneori arzi mai tare ca phoenix
te consumi alături de mine
cenușa ni se-amestecă devenind o singură substanță 
avidă să explodeze dintr-o scânteie
murim spre a renaște cu dorința de înalt în sânge

dă-mi aripa să-mi acopăr ochii
să nu văd infinitul cum îmi atinge pleoapele
să nu mă curteze abisul căscat sub noi
o clipă doar când nu-ți simt flacăra
mă prăbușesc în vid
rotindu-mă la întâmplare
fără nicio lege
fără niciun sens

mi-ai mângâiat fiecare respirație
aripile mi-au crescut sub atingerea ta
nu încap în alt cuib
nici nu există unul 
mai mare ca inima
unde ard și renasc în fiecare an

mă doare când mă ucizi
dar știu că mă ajuți să renasc mai tânăr c-o primăvară

liliana trif & ioan grigoraș