Ni se duc bătrânii, Doamne! Lucica Boltasu ------------------------------ Ni se duc bătrânii, Doamne! Ni se duc bătrânii, Doamne, Ni se duc de pe pământ, Rând pe rând le vine vremea, Ca să plece spre mormânt, N-ar fi-atâta-ngrijorare Și durere dac-am știi, Că s-au împăcat cu Tine, Că în brațe Tu îi ții. Tineri, copilași sau vârstnici, Toți pleca-vom într-un ceas, Nu ne știm sorocul Doamne Și cât timp ne-a mai rămas! Toți își spun că este vreme Pentru Tine și Cuvânt, Dar e-atâta amăgire Și minciună pe pământ, Tot mai mulți aleg desfrâul, Nu vor Duhul Sfânt în ei, Viața și-o trăiesc haotic, Apostazi, creștini, atei, Nu e mare diferență-n Viața sfântă sau păgână, Au rămas biserici goale, Lupii azi păzesc la stână, Persecuția e mare Unde sunt creștini, o, Tată! Biruieşte răul Doamne Și îi ține fără pată! Steagul biruinței fie, Peste-ntreaga Românie, Să se-ntoarcă iar poporul, Să se-nchine numai Ție! Că mă uit cum plecă lutul Unde-i locul, în țărână, Dar e singur, fără Duhul, Căci n-a vrut să-l Ții în mână, A crezut o viață-ntreagă Că e timp de pocăință, Dar s-a înșelat amarnic, Fără Duh, ești neființă! Din Tine avem suflare, Conștiință, har și pace, Dar lăsat-ai libertatea Ca să facem ce ne place, Dacă nu avem iubire Pentru Dumnezeu Preasfântul, Nu putem pretinde cerul, Dacă ne-a robit pământul! O, trezeste-te degrabă, Omule ce-ți trăiești clipa, Te împacă cu Acela Ce-ți poate lega aripa! De s-a frânt în zboruri false Spre luciri amăgitoare, Domnul toarn-asupra-i mirul Dragostei vindecătoare! Doamne, cercetează omul, Ca să-şi caute sfânta Cale, Cât e tânăr și-n putere, Să-Ți înalțe osanale, Pune-n suflet siguranța Când va ninge peste tâmple, Că destinul este cerul, Orice-ar fi să se întâmple, Ne va întrista plecarea Celor dragi când va să vie, Dar ne-om mângâia ştiindu-i Că-s cu Tine-n veșnicie! Evanghelia fă să fie Singura orientare, Pentru toată omenirea, Sfântă binecuvântare! 02/07/17, Barcelona -Lucica Boltasu