Văile râului Kankakee
Marin Mihalache
------------------------------

Sub vechi coviltire precum nomazii
Am călătorit până la marginea lumii
Căutând aur în prundişul râurilor,
Cutreerând la întâmplare nordwestul
Preieriile fără hotare, fără răzoare,
Pe urmele întâilor peregrini. 

Coastele costelive ale coviltrelor
Precum cămilele obosite’n deşert
Rumegând lumina lividă a amiezii 
Ne-au aşteptat să ne reîntoarcem 
De pe prundişurile iluzorii al visării.

Sub coviltire am găsit adăpost 
De rafalele reci ale grindinii,
Ale ploilor şi de furia furtunilor, 
De săgețile cu foc ale ultimilor 
Illini din văile râului Kankakee.

Coviltirile ne-ai fost corturi, 
Case pe roate sub cerul înstelat,
Învelitori ale trupurilor ostenite
Până când ne-am statornicit, 
Până am prins rădăcini în preierie.

Am săpat bordeie sub pământ, 
Cazemate de argilă şi piatră
Morminte cu vizetă pentru cei vii, 
Învelite precum cuşma şurii
Cu pale de şovar şi de păpuriş.

Din tijile de trestie ale cavalelor
Ne-am făcut grinzi la bordeie
Şi acoperişurile au şuierat
La adierea vânturilor.

Am lăsat caprele, mirese albe
Cu ugere pline precum trăistiile 
Să pască iarba de pe căpiţe
De pe creştetul de fân al bordeielor.

Când le-a venit sorocul am părăsit 
Pe rând, una câte una coviltirele
Ca pe nişte corăbii în naufragiu.
Şi au rămas doar pânzele sfâşiate 
Câlți de cânepă, cannabis sativa, 
Zburând peste oceanele verzi de iarbă 
Umezită de lacrimile înstrăinării.

Coviltirele, acele drapele albe
Abandonate pe câmpurile de luptă, 
Ciuruite de acizii tari ai timpului, 
De valţurile de moară ale pietrelor 
De râu au rămas o vreme să învelească 
Oasele, craniile uscate, văruite  
Ale cailor sălbatici ai prieriei.