Anxietăţi de toamnă Liliana Trif & Ioan Grigoraș ------------------------------ Mi-am făcut bagajul, toamnă, Plec spre zări mai calde, doamnă, Ţine tu melancolia Şi semnează-mi poezia. Iartă-mă şi tu, iubite, Că pe-aleile ciobite De nelinişte şi vreme Paşii mei desculţi s-or teme Să mai treacă... Într-o seară, Când s-o face primăvară Pune vântul să mă cheme Şi-ale inimii poeme Le vom scrie iar cu sânge, Din peniţa care plânge Ferecată-ntr-o baladă. Scrie-mi versuri pe zăpadă, Neaua trupului să ştie Ca-mpărțim o poezie, Tu-nceputul, eu sfârşitul, Veşnicia, infinitul. *** Voi veni și eu cu tine, Vrei, iubito? Pe stamine În curând se-așterne bruma, Frigul s-a-ntrecut cu gluma. Vino goală prin poeme, Cu temperaturi extreme, Când cu soare, când cu ploaie, Tristă, uneori vioaie. Prigonindu-ne zăpada O să treacă prin arcada Unde focul mă îndeamnă Să rămân cu tine, doamnă, Dezbrăcat de întuneric Să iubesc tăcut și sferic Floarea alb-a unui cântec Din al inimii descântec. Primăvara ce-o să vină O să-ți lase pe tulpină Verdele și veșnicia, Infinitul, poezia. Liliana Trif & Ioan Grigoraș