Poveste despre “AZI”
Dunare
------------------------------

Se-apropia să bată iar ceasul de păcate,
Uitat încă de alţii, neregăsit de mine,
Mă pregăteam să plec din nou, ca după Graal,
Să mai dezgrop din vechi o altă amintire.

Prin frunze plopii leneşi jucau lumini uscate,
De-aiurea adunate de prin fereşti târzii,
Vibrând ca nerăbdarea a celui ce aşteaptă
O umbră-n noaptea lungă a străzilor pustii.

Mă stânjenea tăcerea din gândurile mele,
Chemările ce sec mureau fără urmări,
De parcă dinspre mine se tot năştea nimicul
Şi se cerea plecarea pe alte noi cărări.

Se cheamă că pleca-voi, aşa cum am mai fost
Pe-un drum ce s-o întinde spre umbra altor seri
Plătind o datorie ce-o am ca orişicare:
De-a nu trăi un “azi” din zilele de ieri