Mamă, iubire șI flori
Gabriel Stănciulescu
------------------------------

Mama, iubire și flori                                    

Păstrez  imortele  în vaza  albastră,                         
Le admir tăcut, iar ele mă întreabă,                       
Unde e mâna ce a pus într-o glastră                   
Florile, fără a spune o silabă?                                  

Ezit, printre frazele ce-mi fură privirea,                   
Se uită discret, și  încerc  să  răspund:                     
E-n Cer de un timp, i-am luat eu iubirea                 
Și tot ce-a avut, mai frumos, mai profund.             

Iubea orice floare cu patima vieții,                          
Cu greu adormea, privind spre fereastră,              
Un vers îngânam, cum îngână poeții                      
Arome de flori veneau dintr-o glastră.                   

Primea din  natură  iubire divină,                           
Iubea cu forța unui suflet curat,                               
Pe noi ne privea cu un soi de lumină                      
Ce n-o mai simțim, dar nu am uitat.                      

Și în fiece zi, când ceasul mă scoală,                        
Refac pașii ei, admirație-n culori,                           
E-n mine un dor, e-n mine o sfială                         
De îmi vine să dorm… în curtea cu flori.                   

Autor: Gabriel Stănciulescu