Lui Nichita
Lavinia E. Niculicea
------------------------------

Dacă inimii 
i-ar fi crescut flori
Ce primăvară!
Ar fi umblat desculţe necuvintele...
Timpul nu ar mai fi schiopătat
dacă i-ai fi sărut talpa,
secundele ar striga şi azi:
- Ce bine că eşti!
- Ce mirare că alerg
prin amurgul tău!
Clepsidra mi-ai răsturna-o
să trec mereu către început
Gândul să-mi fie verde 
în miez de lume
şi tu să nu-l striveşti de teamă
să nu se facă noapte
Fericirea-i perlă ascunsă,
valurile lumii o stropesc
cu amărăciunea unui dor.
Mai lasă-mi dreptul la vis -
Paradis în care mai cresc tăceri
până la nori sau până în ochii îngerilor,
Mută-i hotarele către mâine, 
pe marginea unui râs neinventat 
să glumim cu stelele, 
să ne răspundă luna,
iar lacrima să-mi spună:
Îmi eşti ochiul din care curg
sunt a ta zbatere de dor…
Sub pleoape ni se odihnesc 
Necuvintele.