Nimic Ileana ------------------------------ Nu spun nimic Doar tac și te privesc, Că pentru mine Ochii mei vorbesc. Nu spun nimic Doar stau și te aștept. Melodioase ritmuri Se aud, În timp ce tac Și stau să te ascult. Și-ntre tăceri Se scrie epopee, Pe pergament Din piele de femeie. Seara când tu nu vii Stau și citesc, Fragmentele rămase Fără sens. Când restul vorbelor S-au rătăcit În universul inimii De lut. Nimic nu se aude Doar tăcerea, Când stă închisă-n vifor Mângâierea. Și când căldura Dintr-o îmbrățișare, A spulberat-o crivățul, Cel care Te-a prins între dantele Argintate. Toate sunt reci Nimic, nimic, nu poate, Să mai topească Gheața dintre noi. Nimic, nimic, Doar recile scîntei Au mai rămas . Și-n pielea-mi tatuată Nu mai ești scris. Doar resturi scrijelite, Au mai rămas Pe pergament înscrise.