IN VINO VERITAS Blacks ------------------------------ Să ne-așezăm pe scaune înalte, pocalele să curgă în șuvoi, iar vinul fiert va face să exalte tot ce gândim adesea despre noi! Suntem bărbați și fără de păcate, iar dreptul de-a fi primii îl avem în axiome nejustificate pe care le păstram ca un totem. Din cand în când, cuprinși de adevăruri privim în fața noastră obsedant. Vedem doar munți ce ne promit simboluri, dar să-i urcăm e-un gând cam delirant! Simțim în noi voința tremurândă cum zburdă în al nostru habitat, Dorința de „mai sus” și de izbândă ne pune-n creier pasul limitat. Nepregătiți suntem pentru urcușuri pe care le dorim spre-al vieții pisc și știm că ne așteaptă lunecușuri și că Singurătatea e un risc! Așa că ne dorim să ne-nsoțească un Înger detașat de un destin, prin ochii de femeie să privească al nostru pas spre-un pisc diamantin. Ne asumăm că vom păstra în toate o dragoste așa cum s-a născut când v-am cedat a noastră jumătate ca să formăm un ”tot” de Absolut. Dar vă mințim, c-așa ne este firea, și nicimăcar putere nu avem de a păstra în suflete simțirea pe care am legat-o în tandem. Suntem și tupeiști fără măsură când vă promitem miez de răsărit, ca mai apoi, cu-a timpului ștersură, să dăm minciunii noastre licărit. Rămânem restanțieri la promisiune și vă mințim că bine iar va fi de nu vom fi părtași la fisiune, esența unui vis a o jertfi. Dar acceptați a noastră ”epopee” când bine știți că nu gândim curat, că regândim conceptul de femeie și-o facem într-un mod denaturat. Putem să ridicăm a noastră scuză, să acuzăm eroarea din trecut când am decis că fi-vom călăuză iar voi șerpași pe-un drum necunoscut. Când voi urcați cărând a noastră soartă, încovoiate până la leșin, Dacă greșim, interna voastră hartă ne corectează pasul clandestin. În brațe voi purtați mereu copiii și-i învățați ca să privească sus, să înțeleagă că-i în legea firii să dovedească drumul nesupus. Mai târâiți căruțul cu bagaje cel încărcat cu treburi din cămin pe care le-am cedat prin elagaje să nu ne-încurce și să vă umbrim. Suntem grăbiți și uneori ne-întoarcem vă reproșăm că pasul vi-i prea lent, și-atunci căsătoria o desfacem și ne mândrim c-o facem cu talent. Dar mai apoi vedem că-n rătăcire urcușul nostru pierde din avânt, Vă rechemăm fricoși de o pieire ce o simțim în nări și în cuvânt. Alunecăm spre hăul fără viață ce se întinde fad și delirant, Speranța înăuntru ne îngheață când resimțim căderea pe versant. Dar, nu știm cum, ne prindeți iar de mână așa cum ați făcut-o în trecut. Când ne opriți căderea în țărână în voi simțim un sprijin Absolut. Vă mulțumim că ne opriți căderea Noi, ce cădem fără măcar să știm... Și că în voi ne regăsim puterea de-a continua urcușul ce-l dorim! ”Suntem bărbați și fără de păcate”, Dar noi am pus la adevăr căluș și-am acordat gândirii eronate preemțiunea propriului urcuș. Că am greșit în grava apreciere e-un corolar la vina ce-o avem și vom purta în suflet o durere că vanității i-am stat la cherem. Vă mulțumim, noi cei rămași alături, cei mulțumiți că ritmul nu-i alert că împreună am găsit resorturi ce ne-au ferit de viața în deșert. Ajunși acolo, pe-ale vieții creste, vom cerceta noi piscuri-n orizont și nimeni nu va fi ca să conteste de vom alege-n viață un nou front. Și împreună vom porni feeric păstrând în suflet tot ce-am câștigat stindardul căsniciei, ezoteric, va flutura pe-al muntelui regat. De-acolo cerceta-vom împreună ce am putut în doi să cucerim, iar Fericirea cu a ei cunună va proteja ce-a fost și ce dorim.