Triumviratul unei acuzări Blacks ------------------------------ Se adună peste secoli ale lumii începuturi ce prin Universul tainic Nemurirea au cătat de la o stătută clipă, mult pre grea în conținuturi, până la prezentul care în trecut s-a dispersat. Sub imperiul judecății un divan se desfășoară și analizează dacă al lor sens a fost corect, Dacă viața-n echilibru a dansat pe-a clipei sfoară, ori a fost doar acrobatul doborât de-al lui afect. Un triumvirat apare la prezidiul din înalturi CHRONOS scutură din lanțuri și se-așază pe-al său tron, În clepsidra-i însăși Clipa își ocupă taine caturi și începe jeluirea sub al timpului nevrom. Îl urmează îmbătrânită, fără lipsă de emfază, NAȘTEREA ce poartă-n gânduri ale omenirii prunc. La prezidiul judecății cu un scâncet se așază cum mai ieri se așezase tainică pe-al lumii runc. Într-o liniște deplină, ca un hoț în acțiune, MOARTEA calcă spre prezidiu fără urmă, fără chip, Două focuri de sub glugă, cu a lor ablațiune, Judeca-vor Nemurirea din al vieții cenotip. Un aprod ne dă de știre că a judecății sală va dezbate cum de LUMEA în răspunsuri echivoc s-a ferit de-angajamente, de a fi pe veci vasală celui care a dorit-o doar o pradă în voloc. Cu al dangătului clopot se ridică-n acuzare cel care măsoară clipa și al veșniciei curs TIMPUL, iată, ia cuvântul, acuzând cu disperare că a Omenirii viață s-a dezis de-al lui parcurs. - Cât de mare-i îndrăzneala de-a transcende peste veacuri cu a gândului magie fără să îmi dea obol? Cum a omenirii spiță e imună la atacuri și-n oceanul deznădejdii e un liniștit atol? Cum de are îndrăzneala de-a gândi la nemurire, Că-mi va depăși puterea și va toarce cum va ști caierele de Lumină izvorâte din gândire din care va face firul care nu se va sfârși? NAȘTEREA se-ncurcă-n fuste și coboară diabolic să-și susțină acuzarea ca și cum nimic n-a fost când s-a desfătat în perini și-a născut în mod simbolic o Speranță agățată de al Omenirii rost. - Cum de cea împricinată și-a permis cu-a sa voință să renege la născare ale ursitoarei gând și pe-a timpului abscisă a învins prin iscusință a destinului putere, fericirea câștigând? Nu i-am dat acele daruri deschizând a mea larghețe să consume măreția bogățiilor lumești? Cum de a decis că-n viață doar din fapte să învețe că a bogăției taină doar în suflet o găsești? Se ridică din prezidiu, plină de-ntuneric, MOARTEA Către Naștere se-ndreaptă și-o întrerupe imediat: - Să mă ierți, tu, surioară că nu îți voi ține partea, dar nici să te-acuz prea tare nu se cade cu bănat. Știi că ne-am născut alături, în secunda fără viață când a timpului zăloagă a deschis cel tainic semn ce a despărțit în două viața cu al lui povață și ne-a dat o simbioză ce-o trăim ca un consemn.! Tu să fii dorită-n lume, iar au veșnic blestemată Să deschizi speranța-n lume, eu să-mprăștii tragedii. În hotarele impuse Omenirea ferecată să trăiască toată viața cu a fricii pandemii. Mică e a ta urzeală când ai slobozit spre lume ursitoarea cea perfidă ce le-a dat celestul har de a crede că în viață bogăția dă un nume ce pe drumul nemuririi le va fi ca un culoar. Însă este poate timpul să remarc cu-a mea frustrare, că i-ai dat și o speranță de-a gândi că va trăi peste limita impusă de a mea administrare, că în toate va învinge de n-ar ști a șovăi. Iată cum a mea cădere o aduc azi la pricină Voi să judecați tăria și al Omenirii foc Ce mi-a provocat arsura prin religia creștină afirmând că prin credință va fi ac l-al meu cojoc. Acuzata se ridică dintre gratii nevăzute ce s-au ridicat în timpuri pe un punct de Univers Își prezintă apărarea cu-ale vorbelor lăute Adevărul-n pledoarie se revarsă cu-al lui vers. - Gravă este acuzarea ce mi-o oferiți drept hrană cu care să-mi mistui foamea zilelor ce vor urma, Ori să îmi reneg căldura și condiția umană ca să vă opresc tirada și procesul a-l curma. Voi mă acuzați că-n fire nu voi ține cont de-un capăt ce Moartea îl va întinde ca o piedică-n destin, că nu îmi ferec speranța cu a neputinței lacăt, că îi pun în antiteza al meu rost briliantin. Noi purtăm al vieții sceptru ca un semn de răzvrătire și nu acceptăm sfârșitul, așa cum e programat. Prin copii noi trecem hatul și a Morții uneltire ce încearcă să stopeze tot ce-n viață am creat. Astfel, Moartea, ca și Timpul, trebuie să înțeleagă că în bătălia fadă ce de veacuri o susțin Au prins în voloc plevușca și a trupurilor nadă dar nu au cules gândirea ce urmașii o dețin. Azi mă acuzați că-n lume, calea dură am ales-o și nu am găsit splendoarea în al ursitoarei har, Dar a bogăției faimă este calpă și pe verso nu va prinde prin ștanțare tot ce fi-va legendar. Voi puteți să dați verdictul, așa cum vă este vrerea, s-acuzați că Omenirea e bolnavă de sperjur că v-a provocat la luptă și v-a renegat puterea Luminând cu-a sa gândire tot ce ați decis obscur. ------------------------------------------------- Tu, ce prins-ai în cătare aste slove înșirate, te întreabă daca Lumea la proces a câștigat! Fă-ți interna analiză s-auzi inima cum bate, de gândirea îți e vie ori căzută în păcat. Nu privi înspre trecuturi în interna analiză ci să cauți viitorul cu un gând ereditar! Să topești cu-a ta Lumină a hotarului baliză, pe oceanul Nemuririi tu să navighezi cu har.