Bogata- spic de vânt azi din Ardeal Ndaniel ------------------------------ Sunt la Cluj și aici plouă Însă vântu-i pe vreo bancă Căci își ia vreo șapcă nouă De foame să îi mai treacă Picuri mici de ploaie deasă Se așează pe pământ Însă vântului nu-i pasă Aripile strânse-i sânt La Cluj asta acuma este Însă cum e la Bogata Peste a piscurilor creste Ce se abat ca și săgeata Ce e oare pe acasă În ocolu cel mai gol Căci la nimeni nu-I mai pasă De-I curat ori cu nămol Vai și acolo am crescut Până când eu am fost mare Căci părinții au avut Să cresc — grijă pe cărare Mama — tata mi-au adus Tot ce-aveam de trebuință Inclusiv Domnul Isus Mi-a sădit în duh credință Ce mai e pe la Bogata Pe trepte lângă fântână Unde vezi în floare Coasta Îmbrăcată în lumină Ca o strajă a rămas Lornițul în stânga ei Al sătenilor noști pas Urmărindu-l cu temei Sar cu gându acum la Roiba Parc-ajung lângă fântână De mai las în voie slova Pentru apa aceea bună Oveștene mult în dreapta Peste Vale se ridică Cu cărarea spre Armata Ce bine nu prea îți pică Căci e lungă și-I departe Până acolo să ajungi Să-ți mai faci de drumuri parte Pe cărări așa de lungi De acolo — din Oveștene Dealul Blaghii îți zâmbește Peste-a aerului perne Ca pe palme te primește Ce frumos Bogata-o vezi Drumul lung și asfaltat Numai bun pentru cirezi De vite la pășunat Să-l frământe și să-l bată Spre Imaș tăindu-și calea Dintr-o zi mai minunată Să uităm toții ce e jalea Valea Târgului e aproape Doar numai peste Părău Printre spicele de ape Tu s-o prinzi în văzul tău Cu deluțurile unde Pășteam mieii primăvara Printre ierburi printre umbre Ne încântă parcă țara Dar mai sus iată-n Rupturi Tufele azi ne zâmbesc Frunzele fără să scuturi Căci nu mai sunt — ci lipsesc De acolo am cărat Nuiele pentru fasole Căci în Coastă s-au gătat Și de ele aveam nevoie Iată Dâmburile-n dreapta Peste sat azi la taifas Priveliște cum nu-I alta În minte să-ți fi rămas Și Poiana cea din Jos Unde culegeam mălai Din locul nost” cel frumos Și mai mult pe el să stai Fără vejii mânânțele Cucuruzi-I culegeam Și apoi scăpând de ele La grămăzi îi aruncam Însă Dâmburile iată Cum ne scaldă-n amintirea Cu ce-a fost atunci odată Să ne țină-nchipuirea Parcă-n Zgleamăn iar mă văd Cu turma mea la păscut Cum halăul în treipied Îl așez să aibă scut Prin el apa să se scurgă Iar apoi în jet să cadă Cât o fi vremea de lungă Fiind doar — microcascadă Din Zgleamăn — vezi Ogrădeasa Printre lamele de vânt Cum îți oglindește leasa Cu ochii doar în pământ Toate oile cum pasc Și mănâncă iarba bună Clipele când azi se nasc Sus la păr ca să te pună Ogrădeasa iarbă-n soare Cât de scumpă ne-ai rămas Când la turma de mioare Numai singur am rămas Ogrădeasa spic de vânt Aninat peste pășune Ochii nu mi-I mai frământ Oile să se adune Și mă văd în Dosu Răcii Sus parcă lângă pădure Peste zâmbetul potecii Gingășia-I să ne fure Ce frumos de-acol” se vede Pe la Bortă și-n Poeni Nici Pietrosu nu își pierde Vrednicia-n buruieni Căci livada cea cu meri Este-n formă și rodește Nu de azi și nu de ieri Desi nimeni n-o-ngrijește De la Bort-a dispărut Nucul scump și uriaș La umbra unde-n trecut Stăteam — micul ciobănaș Ce plăcută era umbra În vara — acea toridă Pe acolo când eu cu turma Puțin stăteam la odihnă Bogata sat din Ardeal Cât de scumpă și azi ești Din Armata — După Deal Și azi parcă înflorești Spic de vânt și strop de ploaie O cunună dintre stele Vreau pe tine să te-ndoaie Să faci parte dintre ele 1503-2018 cluj