Condeiul fermecat
Ștefan Doroftei Doimneanu
------------------------------

Deşi dispar din gând în alte gânduri,
Tot mai primesc rafale de idei
Preconcepute, 
Transformate de  furtună 
În silabe necugetate.

Steluţe albe,
Ca un roi de fluturi orbi,
Zboară necontenit,
Plutind şi forfotind
În mintea mea lipsită de mental, 
Dezlănţuind urgia întrebărilor
introspectiv şi iremediabil,
Rănindu-mi sinapsele...

Ambulanţele s-au înţepenit
În nămeţii privirii,
Lansând S.O.S-uri
Către muzele plictisite de vorbăria
Fără cuvinte 
Şi cuvintele fără scântei,
Aşteptând descarcerarea  
Mugurilor înţepeniţi în 
Vorbele contorsionate.

Într-o ultimă încercare
Eu,
Somnambulul stihurilor,
Un liber-arbitru 
Intrat în conflict cu inteligenţa,
Mă aşez pe divanul verbelor
Răscolid sensurile
Intrate în nonsens,
Reaprinzându-mi lumina
Pe bulevardul raţiunii.

Tulburaţi şi turbaţi,
Monştrii adormiţi prin hăurile gândului,
S-au trezit deodată 
Urlând de spaimă şi disperare:
Condeiul fermecat
Se caţără din nou pe piscuri...

Şi urcă...
Şi urcă... 
Curând va ajunge la stele. 
27.05.2018