Toamna lacrimilor calde Liliana Trif & Ioan Grigoraș ------------------------------ - Nu-ndrăznesc se-aștern pe pagini toate-aceste gânduri, Doamne, Fiindcă toamnele de-acuma nu-s la fel ca alte toamne, Sunt mai molcome, frumoase, despletind melancolia Peste dealurile lunii unde doarme poezia. N-o trezi nici tu, iubite, hai, acoper-o mai bine Cu mătasea unei frunze și-apoi miere de albine Dă-i să-și îndulcească versul, colorează-i în albastru Păru-ncărunțit de brume. Coapsele din alabastru, Pântecul care descrie atitudini sculpturale, Spune-mi tu, nu sunt croite după visurile tale? Nu-ndrăznesc s-aștern pe pagini fantezia mea, iubire, Spovedania aceasta nu-i decât o desfrunzire. - Toamna-și picură conturul, prin livezi, cu stropi de brumă, Mai devreme c-altădată, încălcând orice cutumă, Eu stau singur lângă sobă și-mpletesc melancolia Amintirilor cu tine ce-i dau toamnei poezia Și-o îmbracă în mătase de la gât pân' la călcâie... Aș zbura spre tine seara ca un mânz scăpat din frâie Peste viile aprinse, de culori din curcubeie, Să te-nalț pe șa din goană și să te iubesc femeie Ca-ntr-o zi de primăvară, la urechi doi struguri roșii, Să-ți anin și dinspre mare să se-ntoarcă albatroșii Cum așternem fantezia peste frunzele brumate Ignorând c-afară vremea nu ne-ndeamnă la păcate. Liliana Trif & Ioan Grigoraș