Zăvorul timpului Liliana Trif & Ioan Grigoraș ------------------------------ - Știi tu, lună, știi ce-aș vrea? Să te-ascund în palma mea Ca pe-un măr furat din rai, Dar mi-e teamă c-o să stai Mult prea mult în preajma mea. Știi tu, toamnă, știi c-aș vrea? Să negociem și noi Puțin soare printre ploi Și senin din când în când... Hai, iubite, prea curând Vine iarna și mi-e dor Să-i pui timpului zăvor. - Știi, iubito, ce-am visat? Că în toamnă nu-i păcat S-aprind focu-n șemineu, Și să scriu pe trupul tău Cu dulceața buzelor Trei sonete de amor. Luna să-ți atingă blând Mărul sânului plăpând. Să-mi fii singurul reper În mansardă, la parter, Toată viața până mor, Să-i pui timpului zăvor. Liliana Trif & Ioan Grigoraș