Haos în repaos Lorena Craia ------------------------------ oceanele lumii se despart ȋntr-o apă de ploaie în ciuda furtunii un gând se îndoaie te caut prin case de sticlă dar pereții de fier se ridică potrivnic îmi ești eu senilă mă-ntorc la privirea dintâi să rămâi ȋntr-un gest inventat de-o copilă pe care cu grijă niciunde s-o pui 5 octombrie 2016 – 29 ianuarie 2019, Constanța