Antimoarte
Cristi
------------------------------

e un delict
să calci neîmplinit prin rai.
ești aici?
mă înţeapă un recul
de amorţeală
pe toate punctele cardinale
unde mi-am încununat așteptarea
cu necuvântările tale.

câte-o cicatrice îţi împrumută aura
şi face vocalize în mine.
din numele tău doar consoanele
îmi pârjolesc câte un chist de iubire:
mai ştii,
himeră a lunii,
locurile în care mi-eşti palpabilă?

ce întrebare…
râde şi răsăritul de mine
cu o lumină presărată de nesomn.
parcă aud
sufixul otrăvurilor prin vene.
hohote de dragoste absolută
dresează universul
să îmi parafeze respiraţiile
cu suspin.

dar aici nu mai e viaţă,
e doar o antimoarte întredeschisă
de adierea tăcerii tale.
se împletesc toate brizele mării
cu neatingerea ta
să îmi sângereze vehement sub piele
a povești
în cochilii septate de visuri
şi ovaţii efemere de fericiri.

o vagă nemurire te aşteaptă
dincolo de reflecţiile cu iz deformator
ale iluziilor.
ştiu,
nici eternul nu mai e ce a fost.
mi-am rupt câte o fâşie de suflet
să-i peticesc vidurile
prin care s-au perindat
atâtea semne de întrebare,
încât ţi-a rămas prea mic,
prea şifonat,
să-l mai foloseşti
împotriva
remuşcărilor mele.

mi-e tot mai frig
pe contradicţia acestor linişti.
supliciile nu mai au răbdare,
îmi tot cer să te scriu
mai adânc,
mai conturată de celest,
pe fiecare pustiu de foaie.
iar tu să-ţi vezi
cărările ursite de un fior intens
să-mi fie în inimă dor şi poezie
şi ai să înţelegi
că fiecare vers
a murit
născându-se din tine.