Menestrelul. Nichita înger Casian Maftei ------------------------------ Să mă iertați, vă rog, prieteni C-am îndrăznit să mor, dar... Tare-am vrut să mă vedeți cum zbor, Și cum mai îmi cresc aripi, Căci eu nu mor, o, Eu nu mai pot să mor... Și, iată, aripi vânjoase Puternicul întinde spre soare Se-aruncă în mare Sare pe-un munte Se-ntinde pe vârfuri de brad, se-arată În toată splendoarea-i de înger... Mulțime de îngeri mii de făpturi suave, privindu-l Înalță salutul lor: ave!... Ave! Ave! Ave!... Ave, voinicule, ave! Saltă, mai saltă pe două potcoave,... nechează și saltă, sloboade Coama ta blondă să ardă în vânt...