Aici şi acolo Maresalmusca ------------------------------ Aici e prea târziu, dar dincolo, în camera cealaltă, unde stai răsturnată pe gândul gestant de-a mă chema sau de-a mă trimite să te găsesc, dincolo e încă devreme. Într-atât de devreme încât, cu gura uscată de la atâta căscat aşteptând să te hotărăşti, rotind robinetul precum îmi rotesc ochii noaptea în jurul capului tău gravitând minune de sferă, pe țeava goală de apă îți aud primele scâncete. Îmi lipesc gura uscată şi încep să trag totul în mine, până când primele picături de lichid amniotic încep să curgă. Aşa te-am născut. Acum poți să mă trimiți să te caut unde nu e prea târziu.