Dar divin
Ștefan Doroftei Doimneanu
------------------------------

Se-ntoarnă toamna strămbă în clipa mea răzleaţă
Şi-mi plumbuie întruna doar vers bacovian,
Sub gene de-tuneric o umbră vorbăreaţă
Îmi spune de Vivaldi, că doarme în pian.

Prin cameră se plimbă fantoma primăverii 
În rochie de seară, stârnind furtuni în vis,
Pornesc la drum cu gândul prin lacrima durerii
Şi-ajung din amintire direct în paradis.

Pianul se revoltă pe clape muribunde,
Tristeţea-i friguroasă se sinucide-n nori,
În mine creşte vara cu flăcări furibunde
Pictând noi răsărituri pe frunţile de zori.

Chopin şi Bach aşteaptă să-mi treacă nebunia
Nocturnele stau treze în pagini fără grai,
O harpă părăsită şi-ascunde-n corzi mânia,
Eu zburd în libertate precum un tânăr crai.

Lumina din adâncu-mi, o pasăre măiastră
Ce îmi reflectă-n suflet surâs de dor senin,
Cu pasul orb şi straniu, îmi intră pe fereastră
Purtându-te pe braţe, ca pe un dar divin.

03.01.2020