Privirea de gheață Nicu Hăloiu ------------------------------ Privirea de gheață … Va veni și ziua când totul va pieri Când întreaga lume se va muta în moarte Ziua aceea nu este prea departe, Totul va fi acoperit de-o nesfârșită noapte Și după ziua-aceea nimic nu va mai fi! … Vor fi ploi cumplite, mari, diluviene Deodată vor erupe toți vulcanii, Vor fi atunci totuna bogații și sărmanii, Nu va conta averea, vor fi degeaba banii Când peste-ntreaga lume noaptea se așterne! … Și ca printr-un miracol atunci, instantaneu, Când fi-vor în tot locul morți, răniți și sânge, Când de-atâta moarte, nimeni nu mai plânge, Când morții de pe străzi nimeni nu-i mai strânge, Ne-om aminti deodată, toți, de Dumnezeu! … Și fi-va pentru toți, cumplita judecată, Când vom fi doar cu El privindu-ne în față Și ne va arăta întreaga noastră viață, Ne va arde-atunci privirea Lui de gheață Când îl vom auzi ” Nu sunt ai Mei, Tată”!