adagietto notturno Vasile Andreica ------------------------------ în seara asta-ți scriu în palmă în versuri scurte chinezești încerc minunea care ești să o cuprind în noaptea calmă ce ne-nfășoară ca o rugă a îngerilor preacucernici făcându-ne și mai puternici când lumea asta centrifugă ne tot desparte și adună dar nu ne poate învrăjbi așa că-n toate vom răzbi căci nu numai pe vreme bună gândul la tine mă-nsoțește ci și la vreme grea, firește.