Regina din Regatul Nopții Daniel Vișan-Dimitriu ------------------------------ Neliniștile nopții par să-mi spună Că-n lumea vie-a gândurilor mele E-un cântec nou, ce curge dinspre stele Și-mi e adus de razele de Lună. În armonia lui, tresar, măiastre, Senzații noi, în vechiul orologiu, Iar pulsul lui devine un elogiu În vers timid, ce urcă înspre astre. Și urcă, urcă, aripile sale Au străluciri de stele, sunt divine Și par tot Universul să-l încline Spre cântul cu-nțelegeri noi, cabale. În depărtarea anilor lumină, E-o nouă stea, ce-abia a apărut Și cântă, într-un fel necunoscut, În lumea-n care-a devenit regină.