Monoteism
Adrian Nicula
------------------------------

La început a fost rânjetul, a fost
Ameninţarea, a fost sălbatică
Încăierarea, încleştarea-n sânge
Între instincte contradictorii, în
Tăcerea savanei, întreruptă de
Răgetele necuvântătoarelor,
E nevoie de ordine şi bunul
Mers al grupului, unde domneşte în
Cele din urmă, cel care s-a luptat
Pentru putere în istovitoare
Conflicte, care ne-au definit, care
A însemnat o decizie, o clipă,
Care-a decis pe mai departe destin
Şi cale de urmat şi fiecare
Moment a însemnat dreptate pentru
Unii şi nedreptate pentru învinşi:
El, printr-o patologică manie
S-a înălţat şi s-a făcut pe sine
Dumnezeu, iar pe ea, cea mai frumoasă,
A condamnat-o la cădere, înger
Damnat, fiindcă a cutezat, să vrea,
Să fie asemenea lui, la fel cu
Acela, care, nu vrea să împartă
Cu nimeni nimic, dumnezeu în slavă,
El nu vrea să împartă puterea, iar
Ea nu vrea să împartă iubirea şi
Acesta e păcatul primar...

Adrian Nicula (2017)