Noapte vrăjită Necorupb ------------------------------ NOAPTE VRĂJITĂ Se scurge prin mine un dor neștiut venit pe tăcute-ntr-o seară barbară cu gândul întors obosit din trecut lăsând neuitarea în frigul de-afară. Am vrut să o chem înlăuntru, în casă, dar poate sedusă pe căi neumblate s-a scurs spre tărâmul ce încă mai lasă parfum de iubiri care plâng cu păcate. Iar dorul din umbră, sosit astă seară, mă poartă prin visul lăsat mai de mult în apele scurse prin piatra de moară pornită-ntr-o vară c-un cântec ocult. Scotea numai noaptea făina vrăjită din grâul de aur crescut peste râu cu macii albaștri prin holda păzită de calul licorn, rămas fără frâu. Ședea în răstavul lăsat printre holde adus de-o nagodă cu părul în vânt, venită călare la râu, să se scalde, scoțându-și grăbită vrăjitul veșmânt. De când am privit-o în noaptea cu lună intrând dezbrăcată în râul sfios, un dor fără milă se-ntoarce să-mi spună să caut nagoda pe râu, mai în jos.