Iubește Tabita L. Salagean ------------------------------ Adăpostește-te în inima mea Când arșiţa te arde, Iar ploaia te bate. Ascunde-te în gândul meu De cele patru anotimpuri Și bucură-te în sărbătoarea lor. Acoperă-te cu zâmbet Când alții zâmbesc Și zâmbește-mi. Bucură-te de viață Căci Unul ți-a dat-o, Iar eu mă bucur de tine. Ascunde-te în lanuri de grâu copt Om care miroși a tinerețe, Ca eu să te caut și să te găsesc. Copiază-ți cheia inimii Ca atunci când pleci să nu rămâi gol, Iar eu să mă adăpostesc în ea. Întoarce-te mereu la casa în care Mama și tata te așteaptă, Iar eu să vă privesc tăcută, zâmbind. Desenează-ți iubirea în suflet Tu om ce-adeseori o cauți, Pentru că el nu moare niciodată.