Îmi port cu greu toți anii mei
David Daniel Adam
------------------------------

Îmi port cu greu toți anii meii,
Cei mai multi stau ingrămădiţi în supa burţii, bolborosind
Cei mai noi mă inghiontesc în spate
Să-şi facă loc în trupul meu;
Vor să uajungă la tămplă,
Unde sunt anii copilăriei, naivi şi prostuți
Dar fericiţi, peste măsură de fericiţi.

Stau zilnic în maşina mea ca într-o placentă
Acolo e cald, e plăcut.
Tolănit la volan ca un fetus,
Nu-mi mai pasă de nimic;
Am impresia, uneori, că sunt într-un cărucior cu volan
Împins de un înger cu zâmbet diafan şi bun
Şi atunci îmi face plăcere să claxonez.
Lumea intoarce nervoasă capul,
Iar eu scot limba ca un spiriduş pus pe șotii.

La locul de muncă e liniştit şi curat,
Am în sertar mici zâmbete pe care  le împart cu colegii.
Aici nu ne mai jucăm ca cei mici, ne jucăm ca cei mari:
Mi se deşartă bucăţi de iluzii mai mari sau mai mici,
Pe care le ajustez, le netezesc şi le îndosariez
După anii în care le-am trăit.

Seara, mă întind pe orizontul din dormitor
Şi îmi aştern peste trup un somn liniştit,
Visând crâmpeie din viaţa de dincolo de timp
Din care mă trezesc buimac în fiecare dimineaţă
În viaţa cu timp, cu mirosuri, cu dureri şi cu ceață.

(24 octombrie 2019)