Suntem în țara locuită de români! Nicu Hăloiu ------------------------------ Suntem în țara locuită de români ... Suntem aici în țara asta-n care, Se fură mult și totul se usucă, Unde pădurea e deja pe ducă Și legea e tâlhar la drumul mare! ... Aici trăiește bine cine-apucă Să fie primul la troaca cu mâncare, Aici cinstitul nu are valoare, Iar școlile dresează, nu educă! ... Peste tot aici miroase-a moarte, Suntem în țara condusă de nebuni Unde se trăiește pe furate, ... În țara asta străinii sunt stăpâni Și are parte numai cine-mparte, Suntem în țara locuită de români!