Înțelepciune Eugenia Calancea ------------------------------ Totdeauna vei trece examenul vieții, De când te naști și-n elanul tinereții, Să lupți cu bucurie, să faci mult bine, Iar toți cei dragi, să se bucure de tine. Tristețea de azi cred că s-a uitat, se pare, Când raze de lumină se deschid mai tare, Căldura de la mare e plină de-adevăr, Pomii din grădină rodesc plăcutul măr. Nu lăsa durerea să roadă dedesubt, Orice înțelepciune e ceva mai mult, Nu-i uita pe cei, pe care-i vei iubi, Nu închide ușa, celui care va veni. Să faci bucurie țesută-n mătasă, Pe cei dragi să-i aștepți acasă, Că pe pământul nostru totu-i trecător, Lasă-te iubit și intră-n inima lor.