Toamnă târzie Sorina ------------------------------ Toamnă târzie Cad frunze prin ceaţă, uscate complet, în noaptea cea rece poiana-i pustie, printre fire de iarbă îngheaţă încet un greier pierdut, într-o toamnă târzie. Luminile străzii lucesc, peste case alunecă ceaţa, scăpată din frâu de sub pătura caldă de frunze rămase, apoi dimineața, pluteşte pe râu. Mai rămân peste timp să privească spre noi, toate toamnele reci, cu-aripi ridicate, pregătite să lase locul iernii şi-apoi, vom găsi primăveri pe sub frunze uscate.