Când toporașii plâng Emilia-Paula Zagavei ------------------------------ Din negura tristeții azi vă-mpletesc altare Scăldate-n lacrimi grele și doruri arzătoare, Greoi îmi târâi pașii prin tristul cimitir Pe alee toporașii îmi plâng al meu delir. Cu palmele înăsprite de anii ce i-au nins Grumazul îmbătrânit de timpul neînvins, Mă-mbrățișează vântul, pribeag și rătăcit, Ștergându-mi lacrimile din dorul infinit.