Dorm izvoarele-n lumină Ionutz21 ------------------------------ Ne oripilăm cu timpul și-aruncăm în foc sutana Devenind călăi de gheață sub armura de copil Ochii noștri sunt doi îngeri care-o caută pe mama, Sub pământul sfânt în care trupul nostru e pueril. Am rupt creanga ce mă ține sprijinit pe-această lume, Lăsând luna să mă poarte nopți întregi la brațul ei. Valul marii mă trezește cu o serie de glume, Socotind că-n zorii zilei sunt o pradă pentru lei. Viața-mi pare un ospiciu fără gratii sau cămașă Nu pot traversa înaltul fără mijloc de transport... Prețul unei zi senine astăzi rău se mai îngrașă. Demnitatea se găsește doar la umbra celui mort. Am ajuns să dăm cu banul, care trece primul vama, Care are sânge-n vene, are spatele mai gros. Am uitat de glia sfântă, am uitat chiar si de mama, Glia sfântă azi se vinde, nu ne este de folos. Avem sângele fierbinte, merităm pedeapsa sacră, Alți eroi se nasc în umbră și deplâng vechii eroi. Dorm izvoarele-n lumină, bântuite de o cracă, -Unde oare e dreptatea. Astăzi cine suntem noi(?) Georgian Ionut Zamfira 12.05.2021