La capătul liniștii
Alina Drăgan
------------------------------

La capătul liniștii
Se așterne vidul, noaptea
Sau poate întreaga mea
Viață -
Sacadată ca o răzbunare,
Și îndoită ca un semn
De întrebare...

De-atâta răzvrătire,
Oboseala sfarmă pietre pe
Asfaltul pe care
Calc, cu sfială, în drumul
Până la mine,
Ca să mă mai salut
Puțin cu singurătate.

La capătul unui poem
Așteaptă o existență -
Timidă, frivolă, sau de 
Nedescris care nu-și ajunge
Sieși pe hârtia-i
De compromis...

Unde m-am ascuns de mine?
Pe unde mai plâng, subtil,
Râzând de mine?

La capătul unei pauze
Stă aninată o notă
muzicală neexprimată
Si poate îngânată de atâtea ori
În gamă-nsingurată...