Zidul Nicu Hăloiu ------------------------------ Zidul ... Dincolo de noi, peste-această lume, Cu-ale ei metehne, cu-al ei grohotiș. Dincolo de noi sunt îngeri fără nume, Ce ne-aduc în viață lumină, pe furiș! ... Dincolo de noi este vechiul vis Ce-l aveam când ne priveam zâmbind, Este doru-acela ce-a stat în noi închis, Și care ne-a chemat deodată înflorind! ... Dincolo de noi nu e lumea noastră, Este lumea asta în care ne-am născut, Ce-a rupt destul din noi și ne-a durut De care ne despart florile-n fereastră! ... Dincolo de noi e lumea zgomotoasă, Cu toate ale ei, ce nu ne mai privesc O, iuibita mea, cât ești de frumoasă Când stelele-n priviri îți strălucesc! ... Noi am ales să ne dăm deoparte, Să ne facem o lume doar a noastră, Dincolo e-o lume de care ne desparte Zidul făcut din flori, pus la fereastră!